De mici învățăm, bănuții cum să-i caștigăm!!!

Prof. CLIPA MIHAELA

Joi, 3 februarie 2017 s-a desfăşurat în grădiniţa noastră activitatea Comisiei metodice cu tema: ,,Activitatea opţională, cadru favorabil de pregătire a copiilor cu înclinaţii spre anumite domenii‘‘, constând în susţinerea unei activităţi demonstrative cu preşcolarii şi a unui referat,cu scopul de a se dezbate tema mai sus-menţionată.

Activitatea desfăşurată a fost cuprinsă în planificarea activităţilor din cadrul opţionalului ,,Banul muncit’’, ales pentru acest an şcolar la grupa mare ,,Îngeraşii’’ şi s-a încadrat la activităţile de dezvoltare personală (ADP). Am conceput-o sub forma unui concurs intitulat ,,Cine va răspunde, bănuţi va câștiga/Astfel, pe Fifi o va ajuta!‘‘, mai ales că ne-am aflat în perioada evaluării sumative.

fggv

Scopul activităţii a fost evaluarea cunoștințelor referitoare la bune practici legate de muncă și bani prin antrenarea copiilor într-o activitate concretă orientată spre exersarea unor conduite prosociale și a unor deprinderi de muncă intelectuală.

Activitatea a debutat prin apariţia, sub formă de surpriză, a unui clovn care doreşte să schimbe modul clasic de desfășurare al unui circ și caută copii isteţi care să-l ajute. Dar, dintrodată, bucuria îi dispare de pe chip, deoarece primeşte un telefon prin care este anunţat că maimuţica Fifi, prietena lui are o problemă de sănătate. Aşadar este nevoit să plece, nu înainte de a le împărtăşi copiilor sentimentele sale, faptul că este trist şi îngândurat din cauza prietenei lui şi nu ştie cum se va descurca cu medicamentele, întrucât nu a desfăşurat demult spectacole. Îşi ia rămas-bun de la copii promiţându-le că se va întoarce, să îi anunţe de starea sănătăţii prietenei lui, lăsându-şi totodată camera de filmat pentru a se decide asupra viitoarelor spectacole de circ, în funcţie de participarea copiilor la activitate.

foto clipa1

Intrarea în ,,Camera surprizelor’’ pregătită de clovn s-a realizat prin aruncarea monedelor în ,,Fântâna dorinţelor’’, sub formă de versuri:

cyfyu

Decorul pregătit de clovn a dezvăluit, rând pe rând, surprizele celor 10 probe de concurs: baloane, trompetă, joben, bileţele scrise, banknote confecționate, monede, imagini: portofel, pușculiță, siluete reprezentând personaje din povești, evantai confecționat, pușculițe confecționate, umbrelă, bon de casă, décor pentru teatru, marionete, papioane și nasuri de clovn.

huh

În încheierea activității a apărut clovnul care a anunțat copiii că maimuțica se simte puțin mai bine, iar după ce își va reveni complet, circul va avea loc, deoarece cu toții au nevoie de bani și doar prin muncă ei se pot obține. Preșcolarii i-au prezentat clovnului surpriza pregătită, împrumutându-i banii câştigaţi de ei la concurs, dar şi cei economisiţi în ,,Puşculiţa grupei’’, dedicându-i totodată cântecul ,,Micii clovni‘‘.

fgvg

Copiii au primit drept recompensă diploma şi bănuți de ciocolată, iar din partea clovnului, mulțumiri și promisiunea de a le înapoia banii, precum şi dorinţa unei prietenii sincere şi a unei eventuale colaborări pentru a-l ajuta la spectacolele sale.

WP_20170202_021

A fost o zi frumoasă, în care bunătatea, munca şi buna dispoziţie s-au împletit armonios pe o pagină de poveste în care personajele principale au fost copiii de la grupa mare ,,Îngeraşii’’ care au dovedit că au multe cunoştinţe şi o inimă mare.

16468723_1261735857207663_579387423_n

Leave a Comment