Într-o frumoasă zi de toamnă, la sfârșit de septembrie, pe data de 30 a acestui an școlar, 2021-2022 a avut loc, pe platoul de joacă din curtea Grădiniței cu Program Prelungit „Micul Prinț” Rădăuți o activitate extracurriculară denumită „JOC, MIȘCARE , RELAXARE”.
Partenerul implicat în această acțiune a fost instructorul Ungureanu Daniel , de la ”Bucovina Fitness Center” Rădăuți, părinte care are copil înscris în grădinița noastră.
Printre obiectivele urmărite se numără: dezvoltarea armonioasă a organismului, călirea organismului copiilor prin folosirea intensivă a factorilor naturali soare și aer, lărgirea experienței motrice a copiilor prin exersarea și consolidarea unor priceperi și deprinderi motrice.
Activitatea s-a desfășurat în aer liber , pe rând, pe nivele de vârstă, cu respectarea normelor de prevenire și îmbolnăvire cu SARS Cov2. Pentru început , domnul instructor Ungureanu Daniel le-a vorbit copiilor despre importanța sportului pentru corp și minte și le-a sugerat copiilor să facă zilnic mișcare în aer liber. Astfel, preșcolarii au executat câteva exerciții de încălzire a organismului , după care și-au exersat deprinderile motrice de mers, alergare, săritură sub forma unor jocuri de mișcare și întreceri sportive.
Desfășurarea acestui tip de activitate a contribuit la promovarea în rândul copiilor a unui stil de viaţă sănătos prin practicarea unor jocuri sportive.
Mulțumim domnului Daniel Ungureanu pentru faptul că a dovedit disponibilitate și a acceptat cu drag invitația de a fi în mijlocul nostru. Reușita acestei activități am cules-o de pe chipul copiilor, implicarea lor fiind la cote maxime.
Leave a Comment