,,DE CRĂCIUN FII MAI BUN!”-activitate de voluntariat de donație

În pragul sfintelor sărbători de iarnă cu toții ne dorim să trăim magia și emoția copilăriei noastre, cu fulgi mari, cu mireasma bradului împodobit și cu cei dragi alături într-o atmosferă plină de dragoste și de cadouri. Cu gândul de a aduce bucurie și de a crea amintiri frumose unor copii mai puțin norocoși, preșcolarii grădiniței noastre alături de părinți și de cadrele didactice au oferit daruri copiilor din familiile defavorizate din cadrul Centrului Social ,,Maria Ward” Rădăuți.


Activitatea a avut ca obiectiv cutivarea spiritului de solidaritate în rândul părinților și al copiilor prin ajutorarea celor aflați în nevoie. Copiii s-au bucurat de cărți, jucării, alimente, dulciuri și haine, toate acestea fiind dovada că bunătatea, iubirea, empatia și spiritul de întrajutorare sunt valori puternic înrădăcinate în sufletele noastre. Primirea călduroasă a copiilor din cadrul Centrului Social ,,Maria Ward”, glasurile cristaline ale colindelor intonate și felicitarea realizată cu multă dragoste ne-au umplut inimile de bucurie și de emoție, amintindu-ne că Moș Crăciun lucrează prin oameni.
Multumim tuturor părinților pentru implicare și pentru eforturile depuse în transportarea bunurilor donate, ajutându-ne astfel să aducem zâmbete pe chipurile acestor copii.

,,LA MULȚI ANI, BUCOVINA! LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!”(manifestare cultural-artistică, activități practice/plastice)

Zi de mare sărbătoare a fost astăzi la grădiniță! Copiii, îmbrăcați cu ia/cămașa tradițională, cu stegulețele confecționate, ținându-le cu-atâta grijă în mână au intonat într-un glas cântecul: ,,Sunt un pui de românaș”asociind mișcările cu conținutul textului.                                                                WhatsApp Image 2021-11-26 at 18.34.08

 

Pe parcursul întregii zile, preșcolarii au desfășurat diferite tipuri de activități: desen, pictură, modelaj, colaj, puzzle, construcții abordând aceeași temă legată de însemnele țării noastre, dovedind interes pentru simbolurile naționale.

grupa ,,Piticii''         grupa ,,Buburuzele''2  grupa mică ,,Îngerașii”

 

Prezentarea costumațiilor a făcut mereu copiilor o plăcere deosebită, le-a stimulat încrederea în sine, oferindu-ne totodată garanția păstrării obiceiurilor străvechi.

grupa ,,Steluțele”

grupa ,,Buburuzele'' 3          grupa ,,Albinuțele”1

 

MARTINEII

 

Prin intermediul desfășurării acestor tipuri de activități sădim în sufletele copiilor sămânța sentimentelor de dragoste față de neam și țară îndreptând pașii pe drumul descoperirii identității naționale.

De Ziua Bucovinei (28 noiembrie), de Ziua Națională a României ( 1 decembrie) vă urăm tuturor:

,,LA MULȚI ANI, DRAGI ROMÂNI!”

scris 1scris 2

 

„JOC, MIȘCARE , RELAXARE”(activitate extracurriculară)

Într-o frumoasă zi de toamnă, la sfârșit de septembrie, pe data de 30 a acestui an școlar, 2021-2022 a avut loc, pe platoul de joacă din curtea Grădiniței cu Program Prelungit „Micul Prinț” Rădăuți o activitate extracurriculară denumită  „JOC, MIȘCARE , RELAXARE”.

Partenerul implicat în această acțiune a fost instructorul Ungureanu Daniel , de la ”Bucovina Fitness Center” Rădăuți, părinte care are copil înscris în grădinița noastră.

Printre obiectivele urmărite se numără: dezvoltarea armonioasă a organismului, călirea organismului copiilor prin folosirea intensivă a factorilor naturali soare și aer, lărgirea experienței motrice a copiilor prin exersarea și consolidarea unor priceperi și deprinderi motrice.

Activitatea s-a desfășurat în aer liber , pe rând, pe nivele de vârstă, cu respectarea normelor de prevenire și îmbolnăvire cu SARS Cov2. Pentru început , domnul instructor Ungureanu Daniel le-a vorbit copiilor despre importanța sportului pentru corp și minte și le-a sugerat copiilor să facă zilnic mișcare în aer liber. Astfel, preșcolarii au executat câteva exerciții de încălzire a organismului , după care și-au exersat deprinderile motrice de mers, alergare, săritură sub forma unor jocuri de mișcare și întreceri sportive.

Desfășurarea acestui tip de activitate a contribuit la promovarea în rândul copiilor  a unui stil de viaţă sănătos prin practicarea unor jocuri sportive.

Mulțumim domnului Daniel Ungureanu pentru faptul că a dovedit disponibilitate și a acceptat cu drag invitația de a fi în mijlocul nostru. Reușita acestei activități am cules-o de pe chipul copiilor, implicarea lor fiind la cote maxime.

 

 

,, ȘI EU AM DREPTURI!”-activitate dedicată Zilei Internaționale a Drepturilor Copiilor-20 noiembrie

Joi, 18 noiembrie 2021, copiii grădiniței ,,Micul Prinț” au desfășurat activitatea educativă ,,Și eu am drepturi!”, cuprinsă în calendarul activităților extracurriculare, dar  și în cadrul proiectului socio- educațional desfășurat la nivelul grădiniței-,, Mic, prietenos și generos” din cadrul programului județean ,,O lume a prieteniei”, dedicată zilei de 20 noiembrie, Ziua Internațională a Drepturilor Copilului.

WhatsApp Image 2021-11-20 at 09.59.58-1Activitatea s-a desfășurat pe grupe, cu respectarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii  virusului SARS Cov2.

Am avut bucuria de a avea în mijlocul nostru  coordonatorul local de proiect în cadrul Organizației Salvați Copiii, filiala Suceava, Ruxandra Sevastin, un asistent social și trei voluntari (Nadia, Cristina și Alex) care s-au implicat activ în desfășurarea activităților cu preșcolarii.WhatsApp Image 2021-11-20 at 10.01.40-2

Desfășurarea acestei acțiuni educative a contribuit la cunoașterea și respectarea dreptului copilului la viață, nume, joacă și timp liber, educație, îngrijire medicală, exprimarea opiniei, dreptul de a fi protejat împotriva oricărei forme de abuz.

În cadrul acestei activități, preșcolarii au putut afla de la voluntari care le sunt drepturile, care sunt instituțiile preocupate ca aceste drepturi să fie respectate și aplicate de către adulți. De asemenea s-au prezentat și responsabilitățile, îndatoririle pe care le au la vârsta lor. Preșcolarii au realizat, de asemenea, desene având ca temă: ,,Drepturile copiilor”, răspunzând, cu naturalețea specifică vârstei, întrebărilor adresate.WhatsApp Image 2021-11-20 at 09.59.43 (6)

Mulțumim tuturor reprezentanților Organizației ,, Salvați copiii”, filiala Suceava pentru răspunsul pozitiv la invitația noastră, pentru implicarea deosebită și adecvarea conținutului la nivelul de vârstă preșcolară   .  WhatsApp Image 2021-11-20 at 09.59.43 (1) WhatsApp Image 2021-11-20 at 09.59.43 (3)  
WhatsApp Image 2021-11-20 at 09.59.43
WhatsApp Image 2021-11-20 at 09.59.43 (7)WhatsApp Image 2021-11-20 at 09.59.43 (5)WhatsApp Image 2021-11-20 at 09.59.43-

 

TOAMNA VĂZUTĂ PRIN OCHI DE COPIL-expoziţie cu lucrări plastice şi practice-

“Toamna este o simfonie, artă vie, în mii de culori”

(Valeria Mahok)

              În ziua de joi, 11 noiembrie 2021, la Grădiniţa cu Program Prelungit “Micul Prinţ” Rădăuţi s-a desfăşurat acţiunea cu tema:”Toamna văzută prin ochi de copil”, expoziţie în aer liber cu lucrări plastice şi practice realizate de copii, dar şi în echipă părinte-copil, aceasta fiind cuprinsă în Calendarul activităţilor extracurriculare.

Expoziția a fost vizitată de invitații noștri speciali care ne-au sprijinit în toate demersurile întreprinse de la începutul anului școlar: primarul şi viceprimarul municipiului Rădăuţi, mass-media locală, membrii Consiliului de administraţie (din partea Primăriei şi ai Consiliului local, reprezentanții părinților), reprezentanţi ai firmei Egger România SRL din Rădăuţi şi, nu în ultimul rând, părinții copiilor din grădiniță care s-au implicat, de asemenea în realizarea unor lucrări la domiciliu, lucrând în echipă părinte-copil.

Activitatea a avut ca obiective dezvoltarea creativității copiilor prin activități plastice şi practice inspirate din natură; sensibilizarea copiilor și a părinților față de bogățiile  pe care le oferă natura, dar și popularizarea activităților educative în rândul comunității locale.

Satisfacţia muncii împlinite s-a putut citi pe chipul tuturor factorilor implicați: copii, părinți, cadre didactice, observând, totodată, uimire și admirație pe chipul trecătorilor care au uitat, preț de câteva minute, de grijile cotidiene, bucurându-se, alături de noi, de culoare, de creativitate, de frumuseţea toamnei, cu toate bogăţiile ei.

WhatsApp Image 2021-11-14 at 17.52.25

Mulţumim tuturor pentru prezență și pentru aprecieri, de asemenea!

BUNE PRACTICI ÎN RELAȚIA GRĂDINIȚEI CU FAMILIA

Parteneriatul grădiniță-familie se bazează pe construirea unor relații pozitive între familie și grădiniță, la o unificare a sistemului de valori care evident că are  un efect benefic asupra copiilor. În cadrul parteneriatului descoperim acea ,,cheie” a unității de acțiune ce deschide porțile succesului educațional.

Prin jocul lor, copiii imită activitatea și comportarea celor din jur; imită relațiile care se stabilesc între oameni în cadrul vieții de familie și în societate, de aceea e bine să investim tot ce avem mai bun în noi pentru binele acestor mici făpturi care ne sunt încredințate spre a fi iubite, modelate și însoțite în viață.

Chiar dacă trecem printr-o perioadă mai dificilă, din cauza situației pandemice, ne-am luat toate măsurile de precauție și ne-am întâlnit, atât educatoare și părinți, cât și director și părinți, pe platforma spațiului de joacă din curtea exterioară a grădiniței și am discutat diverse probleme referitoare la activitatea grădiniței.

Părinții au avut mereu deschiderea de a se implica în viața grădiniței, așa cum au făcut-o și în toamna anului 2019, când, la inițiativa lor s-a organizat un frumos târg de toamnă, cu bunătăți din cămara proprie și cu minunate decorațiuni puse spre vânzare publicului. Din suma adunată s-au achiziționat multe obiecte utile ( jaluzele, perdele penrtu decor la serbare, cutii individuale pentru copii, lenjerie pentru paturi, scaune și mese pentru sala de mese). Desigur că am avut nevoie de ajutor pentru montarea mobilierului, așa că părinții au acceptat cu drag provocarea din această zi de sâmbătă, 13 noiembrie 2021 și au venit, însoțiți chiar de copilașii lor, sau chiar actuali școlari care au fost implicați în montarea meselor și a scaunelor.

Este clar câtă bucurie va fi luni, când vor avea surpriza de a vedea schimbarea din sala de mese! Vom imortaliza acest moment, cu siguranță și de o altă mulțumire nu mai e nevoie.

Cât de frumoase sunt aceste momente în care noi, adulții facem echipă și reușim împreună să sădim bucurie celor mai inocente ființe de pe pământ, celor mai sinceri, mai iertători și mai buni!…

Ajutorul părinților nu s-a oprit aici! A continuat și în ziua de vineri, 19 noiembrie 2021, când, echipați cu toate materialele de care au  avut nevoie ( lopeți, greble, ciocane de cauciuc) au montat câteva dale de beton (donate de un părinte), au decupat folie specială, (adusă de un alt părinte) și au  așezat piatră decorativă  în jurul arbuștilor ornamentali, schimbând aspectul grădinii din fața grădiniței. Alese mulțumiri  părinților voluntari care și-au făcut timp pentru a ajuta!

WhatsApp Image 2021-11-20 at 10.04.24 (1)WhatsApp Image 2021-11-20 at 10.04.24WhatsApp Image 2021-11-20 at 10.04.24 (2)

 

 

 

 

 

WhatsApp Image 2021-11-20 at 10.04.24 (3) WhatsApp Image 2021-11-20 at 10.04.24 (4)

 

O altă realizare cu care ne mândrim este groapa de nisip, proiect realizat în colaborare cu Primăria Rădăuți, împrejmuirea acestuia realizându-se cu sprijinul Egger România S.R.L. care a sponsorizat materialul ( deckingul), decorată minuțios cu flori colorate, străzi și treceri de pietoni, de către o mămică talentată, Roxana Gherasim, căreia îi mulțumim din suflet pentru  implicare.

 

WhatsApp Image 2021-11-20 at 10.40.38WhatsApp Image 2021-11-20 at 10.40.38 (1)WhatsApp Image 2021-11-20 at 10.40.38 (3)WhatsApp Image 2021-11-20 at 10.40.38 (2)WhatsApp Image 2021-11-20 at 10.40.38 (4)

O PARTE DINTR-UN VIS ÎMPLINIT…

Câtă bucurie se poate aduna într-o zi și câte chipuri vesele de copii vom vedea de luni când vor reveni la grădiniță după vacanța de două săptămâni!
Am cunoscut astăzi o echipă de oameni extraordinari, angajați ai firmei Egger România SRL Rădăuți, unii dintre ei chiar părinți ai copiilor de la grădinița noastră. Timp de câteva ore bune au pus suflet în montarea și fixarea căsuțelor care au completat platforma spațiului de joacă pentru copii.
Sigur că nu am rezistat nici noi, cadrele didactice din unitate să nu intervenim la îmbinarea pieselor, având satisfacția lucrului finalizat în echipă.
Implicarea în această acțiune a adus, în primul rând satisfacții sufletești, mai importante decât orice.
Mulțumim tuturor celor implicați ( echipei Egger, părinților voluntari) în numele beneficiarilor primari, al copiilor, pentru tot sprijinul oferit, implicarea extraordinară, până la cele mai mici detalii.
Vă putem oferi în dar siguranța zâmbetelor celor 194 de copii…

,,UN DAR PENTRU SEMENII NOȘTRI”

,,UN DAR PENTRU SEMENII NOȘTRI”

-campanie de întrajutorare-

Director, Hîj Violeta-Elena

În perioada 26-29 martie 2018, la grădinița ,,Micul Prinț” s-a desfășurat acțiunea ,,Un dar pentru semenii noștri”- campanie de întrajutorare a unor familii nevoiașe din municipiul Rădăuți.

Părinții preșcolarilor din unitatea noastră au avut bunăvoința de a sprijini această campanie prin donarea unor produse alimentare necesare sărbătorii pascale ( ulei, zahăr, făină, orez, dulciuri, etc ).

Doamna director Hîj Violeta-Elena a luat legătura cu domnul primar Nistor Tătar și cu doamna director de la Direcția de Asistență Socială, Mironescu Marinela, astfel  aflându-se de nevoile celor 24 de familii din municipiul Rădăuți compuse din 33 de adulți și 49 de copii.

În ziua de luni a ,, Săptămânii patimilor”, pe 2 aprilie 2018, cadrele didactice împreună cu părinții preșcolarilor au avut bucuria de a împărți darurile, aducând astfel bucurie pe chipurile copiilor și ale părinților lor.

Mulțumim tuturor factorilor implicați în această acțiune pentru disponibilitate, mărinimie, bunăvoință.

„NOI SUNTEM ROMÂNI”

NOI SUNTEM ROMÂNI

                   – activitate desfășurată în parteneriat cu alte unități de învățământ-

 

          În ziua de 30 martie 2018, la Grădinița cu Program Prelungit ,,Micul Prinț”  Rădăuți  s-a desfășurat activitatea cu tema: “NOI SUNTEM ROMÂNI” (100 de flori, 100 de felicitări cu gânduri bune, 100 de copii în ”Hora Unirii”) din cadrul Proiectului Educativ Interjudețean „100 DE ANI DE LA UNIRE, 100 DE ZÂMBETE DE COPII”.

 La activitate au participat partenerii de proiect de la G.P.P. „Albă ca Zăpada” Dorohoi, G. P. N. ,,Prichindeii” Brăești, Fundația ,,Centre of Hope” Dorohoi, Școala Gimnazială ,,Dimitrie Romanescu” Dorohoi, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava, G. P. P. nr. 6 Dorohoi, Școala Profesională Specială ,,Ion Pillat” Dorohoi.

Activitatea a avut ca obiectiv sărbătorirea celor 100 de ani de la Unire cu scopul de a  dezvolta spiritul patriotic, dragostea față de țară, față de valorile fundamentale umane și egalitatea în drepturi a copiilor, indiferent de condiția socială sau de cerințele educative ale acestora, precum și stimularea comunicării şi a relaţiei de  prietenie între copiii celor  două unităţi de învăţământ menţionate mai sus.

Cu lucrările realizate de preșcolari s-a amenajat o expoziție menită a simboliza  o punte a prieteniei între cele  două județe. De asemenea, felicitările și florile confecționate  au fost dăruite preșcolarilor, părinților și altor copii.

Luând în considerare cerințele învățământului modern și respectând tendințele europene actuale, ne-am gândit să fim parteneri în cadrul acestui proiect interjudețean care împletește, în cuprinsul său, atât activități practice, cât și acțiuni de voluntariat, de integrare, de socializare, de întărire a relațiilor între copii și profesori, indiferent de unitatea școlară căreia îi aparțin.