SĂ CUNOAȘTEM CÂTEVA INSTITUȚII DIN ORAȘ

Prof. ALINA POPESCU

~ Lecție vizită~

            Așa cum bine se știe, la grădiniță desfășurăm activități educative care se derulează pe baza unei teme alese anterior, adecvată nivelului de înțelegere al copiilor și interesele acestora. La grupa mijlocie “Albinuțele” în perioada 2-6 mai a.c. am avut ca temă săptămânală cunoașterea unor meserii și uneltele specifice sau produsele muncii oamenilor din câteva domenii de activitate, in cadrul temei “Ce voi fi când devin mare?” În cadrul acestei teme ne-am deplasat la librăria de carte “Casa cărții”, cu sediul în Rădăuți.

Scopul acestei lecții vizită a fost acela de face cunoscut copiilor locul de muncă al librarului, ce face el la serviciu, dar și identificarea unui loc potrivit de unde se pot achizitiona cărți pentru copii și adulți.

            Copiii  au recunoscut librăria de carte după cărțile expuse în vitrină; s-a făcut comparație cu alte magazine în care se vând pantofi, haine, medicamente, fiecare având în vitrină produse specifice. Intrând în librărie, cei mici au fost impresionați de numărul mare de carți, cu dimensiuni și grosimi diferite. Bucuria a fost mare atunci când au descoperit câteva dintre cărțile pe care le avem și noi în biblioteca grupei. La îndemnul vânzătoarei, copiii s-au deplasat în magazin și au privit cu mare interes rafturile și cărțile expuse. S-au oprit să răsfoiască și alte cărți destinate copiilor, fiind foarte fericiți că le-au găsit. Vânzătoarea le-a explicat faptul că dacă își doresc una sau mai multe cărți din librărie pot veni împreună cu părinții pentru a le cumpăra. Mulți dintre ei au promis că vor reveni împreună cu părinții pentru a-și cumpăra anumite cărți pe care le-au văzut pe rafturi.

            Preșcolarii au descoperit care este activitatea unui librar. El primește cărțile in pachete, așează cărțile pe rafturi respectând o ordine, pune prețuri pe cărti, încasează banii de la persoanele care au cumpărat carti și dă rest.

            Celor mici le-a atras atenția o carte uriașă, foarte frumoasă, care ascundea în interior mai multe cărți cu povești și imagini. Le-am propus să o cumpărăm pentru biblioteca grupei, putând răsfoi cărticelele din interior ori de câte ori doresc. Au fost foarte încântați de propunerea făcută, iar cartea a fost cumpărata. Au fost bucuroși că vor avea cartea uriașa în biblioteca grupei și bucuria a fost mai mare pentru că au recunoscut câteva dintre poveștile cunoscute deja, ilustrate în cărțile mici.

            Ne-am deplasat în rand organizat spre grădiniță, bucuroși de activitatea desfășurata. Am avut parte de o zi însorită, în care cei mici au văzut și au învățat multe. Zilnic răsfoiesc una sau mai multe dintre cărticelele noi, pe care le folosesc și le păstrează cu grijă, amintindu-le de vizita făcută la librărie.

Instantanee din timpul activității

JIJI HJIKJ IJI UJIJU

Leave a Comment