În săptămâna 16-20 octombrie 2023 s-a derulat programul ,, Școala Altfel” care a urmărit implicarea tuturor preșcolarilor, a cadrelor didactice și a părinților în activități care să răspundă intereselor și preocupărilor diverse ale copiilor, să pună în valoare aptitudinile și capacitățile acestora. Printre obiectivele urmărite în cadrul acestui program se regăsesc creșterea în sine a copiilor, ieșirea din rutină, organizarea unor activități captivante, interferarea cu medii noi, exersarea unor norme de comportare în societate, exersarea îndemânărilor gospodărești, perceperea bibliotecii și a muzeului ca și modalitate de petrecere a timpului liber. Atmosfera din ,, Săptămâna Altfel” a fost una specială, fiind trăită atât de preșcolari, cât și de cadrele didactice cu sentimentul câștigării unor experiențe noi. Copiii au fost veseli, dornici de a participa la orice acțiune, de a experimenta sau exersa priceperi și deprinderi, de a socializa în contexte non-formale.
Leave a Comment